About us – Izabel Procsi

Adevărata menire a minții noastre este să ne mențină

in SIGURANTA, nu FERICITI

We love what we do

A small river named Duden flows by their place and supplies it with the necessary regelialia.

Our working process

She packed her seven versalia, put her initial into the belt and made herself on the way.

CALATORIA

Adevărata menire a minții noastre este să ne mențină
în SIGURANȚĂ, nu FERICIȚI

Acesta a fost fraza care m-a ajutat să fac „clicul” și a marcat momentul în care mi-am început propria călătorie de auto-descoperire.

Urcușurile și coborâșurile pe care le-am trăit m-au făcut ceea ce sunt astăzi. Am descoperit care sunt lucrurile care merită cu adevărat prețuite și am învățat să renunț la așteptări. Uneori am învățat cu ușurință alteori cu multe poticneli dar de fiecare dată am reușit să mă concentrez pe binecuvântarea din spatele provocării și astfel am înțeles că pentru starea mea de spirit, pentru fericirea și bunăstarea mea sunt unica responsabilă.

Odată cu trecerea timpului am ajuns să pot face diferența între ce este important în viață și ce nu, între lucrurile care merită prioritizate și cele care merită abandonate astfel încât să mă pot bucura din plin de această călătorie minunată numită viață.

Iluzia cea mai mare am trăit-o în perioada în care consideram că în viața mea lucrurile sunt ok, că interiorul meu este ok și că, da, mai există provocări dar nimic suficient de însemnat astfel încât să-mi tulbure pacea lăuntrică.

Asta până într-o zi când un amic m-a invitat la un seminar pe care tocmai îl lansase. Îmi amintesc că la sfârșitul seminarului i-am spus că am venit total convinsă că în viața mea nu sunt probleme majore și că plec dându-mi seama că am foarte multe lucruri ascunse sub preș despre care nici prin cap nu îmi trecea că ar exista. Foarte multe dintre ele având legătură în special cu perioada copilăriei din timpul fostului regim.

Acela a fost momentul în care am realizat că toate acele situații în care mă simțeam blocată și nemulțumită de viața mea sau poate pierdută și lipsită de concentrare, motivație sau claritate în ceea ce privește cariera mea și peste care treceam uneori cu mult prea multă lejeritate și asta datorită faptului că devenisem expertă în a-mi ignora sentimentele și frustrările, reprezentau rezultatul credințelor nocive acumulate în subconștientul minții mele.

Și după ani de zile, în acea seara răcoroasa de toamnă, am decis că lucrurile nu mai pot continua astfel și că este cazul să fac trecerea de la a „cocheta” cu spiritualitatea și cu munca cu mine însămi la a „face” cu adevărat lucrurile să se întâmple.

Și DA, pentru a putea cunoaște cu adevărat lumina a fost nevoie să-mi trăiesc, să-mi cunosc și să-mi accept propriul iad.

Autocritica dură, regulile stricte ce trebuiau urmate, discuțiile negative nesfârșite din capul meu, autoînvinovățirea, controlul, lista interminabilă de lucruri pe care credeam că doar eu pot și trebuie să le fac mă epuizau și mă făceau să mă simt vinovată atunci când nu reușeam să le îndeplinesc.

Am aflat cât de deconectată eram de adevăratul meu sine. Mereu mă îndoieam de deciziile mele, îmi erau greu să fac alegeri și muream de frica de a nu mă face cumva de râs. Multă vreme, am crezut cu adevărat în toate gândurile mele.

Nu am pus cu adevărat niciodată la îndoială sursa din care proveneau acestea și abia atunci când am aflat că principala datorie a minții noastre este să ne mențină în SIGURANȚĂ, nu FERICIȚI, s-a produs declicul.

Așa am învățat că renunțarea la ceea ce nu îmi mai servește este cheia unei vieți fericite, împlinite și de succes.

Eliberându-mă de toate acele lucruri nefolositoare, ascunse în subconștientul meu mi-am recăpătat cu adevărat libertatea. Și mă refer la acea libertate reală, autentică cu care am fost înzestrați încă de la naștere și pe care, din păcate, am pierdut-o odată cu procesul de creștere și de integrare în societate.

Astăzi, când nu mai pun presiune pe mine, reușesc să fiu mult mai prezentă în viața mea și de mult mai mult de ajutor celor din jur decât atunci când mă străduiam din răsputeri să fac asta.

Evident că tot acest proces continuă, căci vârful propriului munte ne este dat să-l atingem abia spre sfârșitul vieții dar … una este să-l urcam cu un rucsăcel aproape gol și alta cu un rucsac mare și plin de greutăți.

Astăzi mă aflu în fața ta, cea din prezent, călită de viață și trecută prin bucurii și tristeți, dispusă să te ghidez în acest proces, în care vei lăsa trecutul în urmă și vei crește dincolo de limitările tale.

Îți garantez că nu există nimic mai plin de bucurie, de satisfacții și mai eliberator decât munca cu tine însuți.